Afacerea Dreyfus

Afacerea Dreyfus a fost un conflict social și politic major din timpul celei de a Treia Republici franceze, izbucnit la sfârșitul secolului al XIX-lea, în jurul acuzației de trădare îndreptate împotriva căpitanului Alfred Dreyfus, francez de origine alsaciană și de confesiune mozaică, care într-un final a fost exonerat. Ea a bulversat societatea franceză vreme de doisprezece ani, din 1894 până în 1906, divizând-o profund și de durată în tabere opuse: „dreyfusarzii”, partizani ai nevinovăției lui Dreyfus, și „antidreyfusarzii”, partizani ai vinovăției lui.

Condamnarea la sfârșitul lui 1894 a căpitanului Dreyfus – pentru o pretinsă transmitere de documente secrete Imperiului German – a fost o eroare judiciară^[2][3] pe fondul spionajului și al antisemitismului, într-un context social deosebit de propice antisemitismului, și urii împotriva Imperiului German, în urma anexării Alsaciei și a unei părți din Lorena^{⁠(fr)[traduceți]} în 1871. Afacerea a avut la început un ecou limitat, până când în 1898 adevăratul vinovat a fost achitat și Émile Zola a publicat celebra pledoarie dreyfusardă, J'accuse…!, provocând o serie de crize politice și sociale unice în Franța. La apogeul său, în 1899, afacerea a dezvăluit clivajele Franței celei de a Treia Republici, în care opoziția dintre tabăra dreyfusarzilor și cea a anti-dreyfusarzilor a suscitat polemici foarte violente naționaliste și antisemite, difuzate de o presă scrisă influentă. Ea s-a încheiat cu adevărat abia în 1906, printr-o decizie a Curții de Casație^{⁠(fr)[traduceți]} care l-a exonerat și l-a reabilitat definitiv pe Dreyfus.

Această afacere este adesea considerată simbolul modern și universal al nedreptății^[4] în numele interesului Statului, și rămâne unul dintre cele mai marcante exemple de eroare judiciară reparată cu dificultate, cu un rol major jucat de presă și de opinia publică.