Aluminiul este un element chimic, notat cu simbolul Al. Numărul atomic al aluminiului are valoarea 13, iar masa atomică este 26.982. Este un element chimic comun, ocupând poziția a treia, după oxigen și siliciu, ca răspândire terestră, existând în procent de 7.4%.[1] Compușii aluminiului constituie 8.13% din scoarța terestră,[2] fiind întâlniți în substanțele minerale, precum și în lumea vegetală și animală.[3]
În stare naturală este întâlnit sub forma mineralelor, dintre care amintim silicații,[4] silicoaluminații (feldspat, mică, argile), criolitul (fluoaluminat de sodiu), bauxita, corindonul.
După fier, acesta a devenit metalul cu cea mai largă întrebuințare.[5] Aluminiul a fost remarcat pentru faptul că este un metal ușor, cu o densitate de 2.7 g/cm3. Această calitate îl face să fie utilizat în cantități mari în industria navală și aeronautică. Capacitatea mare de reflexie este folosită în construirea oglinzilor metalice.
Este un bun conducător electric și termic, fiind folosit în industria electrochimică sub formă de sârmă, înlocuind conductoarele electrice din cupru, care sunt mai scumpe.
Este un metal ductil și maleabil, fiind posibilă obținerea unei foițe subțiri de 0.005 mm grosime. Totodată, această proprietate este utilizată în industria alimentară, aluminiul fiind folosit la ambalarea produselor alimentare sau în industria farmaceutică.
O altă proprietate importantă a acestui metal este rezistența la coroziune, care se datorează formării unui strat protector de oxid. Rezistă la acțiunea chimică a acidului azotic diluat sau concentrat, iar acest lucru se reflectă în fabricarea canistrelor transportoare de acid azotic din aluminiu.
Prezintă o afinitate mare pentru oxigen, fiind utilizat în obținerea altor metale precum Cr, Mn, Co, V din oxizi.
^Mihai Zapan, Chimie anorganică, Editura Tehnică, București, 1968
^Chimie anorganică, V.Aldea. Editura Medicală, București, 1999, tabelul 1.4, pagina 3