Holocaust

Supraviețuitori ai Holocaustului, în ziua eliberării din lagărul Buchenwald de către trupele americane. Al șaptelea, în cel de-al doilea rând de jos este laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel, evreu din România (Transilvania de Nord).

Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον (holókauston): holos, „complet” și kaustos, „a arde”; în ebraică: Hașoa השואה, în idiș: Hurben חורבן) este termenul care reprezintă cel mai mare masacru din istorie. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost asasinați circa șase milioane de evrei de toate vârstele, majoritatea din Europa dar, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești” au fost persecutați și asasinați evrei și în Asia și nordul Africii, conform programului de exterminare a evreilor plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia.[1] Între victime, s-au numărat 1,5 milioane de copii⁠(d). Termenul de „Holocaust” se referă exclusiv la masacrarea evreilor, și nu la alte asasinate - fasciștii și acoliții lor au asasinat și ne evrei, precum romi, polonezi⁠(d), cetățeni sovietici⁠(d) și alte grupuri etnice slave, prizonieri de război⁠(d), homosexuali⁠(d), Persecuția Martorilor lui Iehova în Germania Nazistă, negri⁠(d), adversari politici ai naziștilor și handicapați fizic și mental (Aktion T4). Se estimează că peste 200.000 de asasini au participat la Holocaust⁠(d). Toate ramurile birocrației de stat în regimurile fasciste, sub coordonarea SS, cu îndrumări din partea conducerii Partidului Nazist au fost implicate în logistica și în punerea în aplicare a acestei politici criminale. Uciderile au fost comise în toată Europa ocupată de germani⁠(d), precum și în Germania Nazistă propriu-zisă și în teritoriile controlate de aliații acesteia. Circa 42.500 de centre de detenție au fost utilizate la concentrarea victimelor în scopul comiterii de încălcări flagrante ale drepturilor omului.

Persecuțiile au fost efectuate pe etape, culminând cu politica de exterminare denumită „Soluția Finală a problemei evreiești⁠(d)”. În urma accederii la putere a lui Hitler, guvernul german a adoptat legi prin care evreii erau excluși din societatea civilă, cele mai cunoscute fiind Legile de la Nürnberg din 1935. Începând cu anul 1933, naziștii au început să pună la punct o rețea de lagăre de concentrare. După izbucnirea războiului în 1939, evrei germani și străini au fost înghesuiți în ghetouri. În 1941, când Germania a început cotropească noi teritorii înspre est, toate măsurile antievreiești s-au radicalizat. Unități paramilitare specializate, denumite Einsatzgruppen, au omorât circa două milioane de evrei în execuții în masă în mai puțin de un an. În prima fază, pentru masacru s-a folosit uciderea cu gloanțe, metodă considerată de eficiență scăzută pentru exterminarea unui popor deci, s-a trecut la transporturile cu Trenurile morții - vagoane de vite supra încărcate - spre lagărele de exterminare. Majoritatea celor care supraviețuiau călătoriei erau uciși sistematic în camere de gazare⁠(d) și incinerare în cuptoare special concepute. Aceasta a continuat până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa în aprilie–mai 1945.

Rezistența armată evreiască, deși a existat, a fost limitată. La revolta din ghetoul Varșovia din 1943 mii de luptători evrei neînarmați au rezistat armatei naziste cale de patru săptămâni. Circa 20.000–30.000 de partizani evrei⁠(d) au luptat activ împotriva naziștilor și colaboratorilor acestora în Europa de Est, în Rezistența Franceză - care a dus o campanie de gherilă atât împotriva naziștilor cât și împotriva regimului de la Vichy) și în alte locuri. În Europa au fost menționate peste o sută de insurecții armate evreiești.

  1. ^ Niewyk, Donald L. The Columbia Guide to the Holocaust, Columbia University Press, 2000, p.45: „Holocaustul se referă la uciderea a 6 000 000 de evrei de către germani în al doilea război mondial.” Vezi și "The Holocaust,".

Developed by StudentB