Iod

Iod
telur ← Iod → xenon Br   53 I                                                                                                                                                                                                                                           I At Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr	Iod, I, 53
Serie chimică	halogene
Grupă, Perioadă, Bloc	17, 5, 9
Densitate	4940 kg/m³
Culoare	violet închis
Număr CAS
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică	126,90447 u
Rază atomică	140 (115) pm
Rază de covalență	133 pm
Rază van der Waals	215 pm
Configurație electronică	[Kr] 4d10 5s2 5p5
Electroni pe nivelul de energie	2, 8, 18, 18, 7
Număr de oxidare	±1, 5, 7
Oxid	acid tare
Structură cristalină	ortorombică
Proprietăți fizice
Fază ordinară	solid
Punct de topire	113,7 °C ; 386,85 K
Punct de fierbere	184,3 °C ; 457,4 K
Energie de fuziune	7,824 kJ/mol
Energie de evaporare	20,752 kJ/mol
Temperatură critică	K
Presiune critică	Pa
Volum molar	25,72×10-3 m³/kmol
Presiune de vapori	nespecificat
Viteza sunetului	? m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)	2,66
Capacitate termică masică	145 J/(kg·K)
Conductivitate electrică	8,0×10-8 S/m
Conductivitate termică	0,449 W/(m·K)
Prima energie de ionizare	1008,4 kJ/mol
A 2-a energie de ionizare	1845,9 kJ/mol
A 3-a energie de ionizare	3180 kJ/mol
A 4-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD MeV 127I 100% stabil cu 74 neutroni 129I (sintetic) 15,7 Ma β- 0,194 129Xe 131I (sintetic) 8,02070 zile β- 0,971 131Xe
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică text

Iodul (greacă ιώδης, iodes, însemnând „violet”^[1][2]) este un element chimic, notat cu simbolul I, cu numărul atomic 53. Are un singur izotop natural stabil, cu masa atomică relativă 127, al cărui nucleu conține 74 de neutroni.

Iodul este al patrulea element din grupa halogenilor, posedă o reactivitate slabă și o electronegativitate relativ mare, dar mai mică decât a celorlalți halogeni. Ca substanță elementară, la fel ca toți halogenii, iodul prezintă moleculă diatomică (I₂).

Datorită proprietăților sale chimice, iodul este un agent bactericid, sporicid, protocid, cisticid și virucid, aspecte care îi conferă aplicabilitate în diverse domenii științifice și tehnice. Iodul și compușii lui sunt folosiți în medicină, fotografie^[3] și industria vopselelor. Este un element chimic cu o abundență relativ redusă în sistemul Solar și în scoarța terestră. Iodurile sunt foarte slab solubile în apă, totuși, elementul este prezent într-o concentrație mai mare în apa mărilor, aspect ce explică dependența de iod a metabolismului animalelor și a unor plante, fiind cel mai greu element asimilabil de către organismele vii (doar wolframul este mai greu, fiind întâlnit în enzimele unor bacterii^[4][5]). A fost descoperit în 1811 de către Courtois în cenușa plantelor marine. Gay-Lussac constată analogia lui cu clorul și îl numește iod, datorită vaporilor săi violeți.

Iodul este un oligoelement esențial pentru organismul uman, fiind indispensabil pentru sinteza hormonilor tiroidieni. Carența sau excesul de iod au efecte nocive asupra organismului. Carența cronică de iod determină scăderea sintezei de hormoni tiroidieni, cu gușă endemică și manifestări clinice de hipotiroidie (mixedem, nanism tiroidian, cretinism etc.), iar excesul de iod determină manifestări de hipertiroidie (exoftalmie, iritabilitate, hiperfagie, tulburări de ritm cardiac etc.).