Istoria Finlandei

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Teritoriul pe care se găsește Finlanda de astăzi a fost locuit imediat după Epoca de gheață, începând aproximativ cu anii 8500 î.Hr. Mult mai târziu, din secolul al 13-lea pînă în 1809, Finlanda a fost încorporată în Imperiul suedez. După uniunea de la Kalmar, Finlanda împreună cu Suedia s-a aflat până în 1523 sub dominația Danemarcei. În 1581 Finlanda a devenit mare ducat, dependent de Suedia.

Între 1809, după ce Suedia a cedat Finlanda Rusiei și 1917, Finlanda a avut un statut de autonomie în cadrul Rusiei țariste ca Marele Ducat al Finlandei. În 1917, profitând în mod just de Revoluția bolșevică, Finlanda s-a declarat independentă. Un război civil a izbucnit între grupările numite Roșii și Albi. "Roșii" erau socialiști, fiind susținuți de bolșevici, iar "Albii" erau conservativi, fiind susținuți de Germania imperială. Albii finlandezi au învins și Finlanda a rămas o țară suverană și independentă. În timpul celui de-al doilea război mondial, Finlanda a fost atacată de două ori de Uniunea Sovietică, dar după cedarea unei importante părți a Kareliei a continuat să existe ca o democrație independentă. În timpul Războiului Rece, politica externă a Finlandei a fost sensibil influențată de politica de atunci a Uniunii Sovietice (vedeți, Tratatul YYA și finlandizare), dar Finlanda nu a devenit un stat satelit al marelui ei vecin de la răsărit. În 1995, Finlanda a devenit membră a Uniunii Europene.