Germania |
Acest articol face parte din seria: |
Politica altor țări • |
Prin landurile Germaniei se înțeleg cele 16 landuri (sau state) ale federației, care luate împreună constituie statul federație Germania, uneori desemnat pe scurt drept Bund (federație). Land este termenul oficial, folosit și în constituție (Grundgesetz); însă Land mai înseamnă și țară sau stat, în general. Pentru claritate, atunci când e vorba de statele componente ale federației Germania, în loc de Land (land) se folosește adeseori cuvântul Bundesland (land al federației).
Fiecare land german își are propria constituție (în plus față de Constituția Germaniei); propriul guvern și proprii miniștri la nivel de land; propriul prim-ministru, proprie reprezentanță la Bund în Berlin, proprie legislație în domeniile care țin de competența landurilor (ca de ex. cultura, învățământul, poliția) și altele.