Limbi quechua

Quechua Qhichwa Simi / Runa Shimi / Runa Simi
Vorbită în	Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador și Peru
Regiuni	Anzii Cordilieri
Număr de vorbitori	circa 14 milioane, dintre care 10.5 milioane vorbitori nativi (locul 65)
Sistem de scriere	alfabetul latin
Clasificare
Quechuan Quechua
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în	Peru și Bolivia
Organ de reglementare	Academia Mayor de la Lengua Quechua
ISO 639-1	qu
ISO 639-2	que
ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect)	que[1]
SIL	q
Răspândire în lume
Puteți vizita Wikipedia în Quechua .
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text

Quechua, în limba quechua, Qhichwa simi, sau Runa Simi, este o limbă nativ americană a Americii de Sud. A fost vorbită de-a lungul munților Anzii Cordilieri cu mult înainte de constituirea Imperiului Inca, care a folosit-o ca limbă oficială. Quechua este larg folosită astăzi în diferite regiuni ale Anzilor și a Altiplano, prezentând diferite varietăți, care sunt cunoscute sub numele colectiv de dialecte quechua, fiind astăzi vorbită de peste 14 milioane de oameni (dintre care cel puțin 10 milioane sunt vorbitori nativi) din America de Sud, incluzând Peru, sud-vestul și centrul Boliviei, sudul Columbiei și al Ecuador-ului, nord-vestul Argentinei și nordul Chile. Este cea mai răspândită limbă vorbită de locuitorii nativi ai celor două Americi.

Deși a fost tratată la modul general ca o singură limbă, cei mai mulți dintre lingviști consideră că ceea ce se numește quechua este o familie de limbi de tip quechua, având aproximativ 46 de dialecte, care pot fi grupate în cel puțin șapte limbi.^{[2] [3] [4]}

Quechua este o limbă regulată aglutinantă, spre deosebire de limbile de fuziune. Ordinea normală într-o propoziție este SOV (subiect - obiect - verb). Numărul mare de sufixe schimbă semnificația cuvintelor, conferindu-le nuanțe subtile de sens. Printre cele mai notabile aspecte gramaticale se numără conjugarea bipersonală (verbele trebuie să fie conjugate simultan în relație cu subiectul și obiectul), evidențialitatea (indicarea sursei și a gradului de cunoaștere al afirmațiilor), particule indicând topicul, precum și sufixe indicând cine este beneficiarul unei acțiuni, respectiv atitudinea vorbitorului față de acțiune.