Limbi romanice

Limbi romanice
Clasificare
limbi indo-europene limbi italice limbi romanice
Statut oficial și codificare
ISO 639-2	roa[1]
Răspândire în lume
Limbile romanice
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text

Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară. Fac parte din subfamilia italică a limbilor indo-europene. Au mai mult de 700 de milioane de vorbitori nativi răspândiți în întreaga lume, mai ales în Europa, America de Sud și Africa.

Limbile romanice își au rădăcinile în așa-numită latină vulgară, sociolectul popular al limbii latine vorbit de legionari, colonizatori și comercianți ai Imperiului roman, deosebit de limba clasică folosită de clasele superioare ale societății. Între anii 350 î.Hr și 150 d.Hr., expansiunea imperiului a dus la aceea că latina a devenit limba dominantă a Europei de Vest și de Sud continentale, influențând de asemenea dialectele folosite în Marea Britanie, Africa de Nord și partea de nord a Balcanilor.

În timpul căderii Imperiului și după împărțirea lui în secolul al V-lea, dialectele latine au început să se diferențieze ducând la apariția limbilor noi. Imperii de peste mări create de Portugalia, Spania și Franța au dus la răspândirea limbilor romanice în lume. Acum, peste 70% din vorbitorii limbilor neolatine trăiesc în afara Europei.

În ciuda influențelor din limbile germanice și cele preromane, iar în cazul limbii române din cele slave – fonologia, morfologia, lexica și sintaxa tuturor limbilor romanice au evoluat în cea mai mare parte din latina vulgară. Toate au pierdut sistemul de declinare al limbii latine (totuși româna și-a dezvoltat unul prin punerea pronumelor demonstrative latine la sfârșitul cuvintelor) și prin urmare folosesc mai multe prepoziții.