Masacrul de la Odesa

Evrei deportați în Transnistria sub supravegherea unui soldat român.
Holocaust prin gloanțe. Octombrie 1941: evrei-români deportați în Transnistria și asasinați între Bârzula și Grozdovca de militarii români care-i escortau. Femeia a fost despuiată[1].
Harta holocaustului în Ucraina. Ghetourile sunt marcate cu stele, iar masacrele din Transnistria, cu «capete de mort» roșii

Masacrul de la Odesa a fost declanșat în seara zilei de 22 octombrie 1941, cu titlul de „pedepsire” (represalii asupra populației civile) în urma detonării Comandamentului militar român din Odesa de către partizani sau militari sovietici din armata regulată, explozie în care au fost omorâți 16 ofițeri români, inclusiv comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri de marină germani. Militarii români nu au reușit să-i prindă pe autorii atentatului și s-au răzbunat pe populația civilă locală. Au fost asasinați la întâmplare, 5 000 de localnici civili, majoritatea evrei.

În urma raportului primit, mareșalul Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, șeful Marelui Stat Major și comandant al Armatei a 4-a române, să ia măsuri drastice de pedepsire. În aceeași noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acțiunea ordonată: „Ca represalii și pentru a da un exemplu populației, s-au luat măsuri pentru a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți”[2]. În ziua următoare, la 23 octombrie 1941, militari români au ucis alți 19 000 de evrei civili, femei, bătrâni și copii, familii întregi din orașul Odesa, împușcați, spânzurați, explodați, sau arși de vii[3][4][5]. Alți aproximativ 45 000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovka, unde au fost asasinați aproximativ două luni mai târziu[6][7][8][9][10].

  1. ^ Carp, Matatias: Cartea neagră. Suferințele evreilor din România: 1940—1944, vol. III: Transnistria, Dacia Traiană (Socec), București, 1947
  2. ^ Holocaustul în România - Telegrama lui Iacobici către cabinetul militar din 22 octombrie 1941, [1][nefuncțională]
  3. ^ ru Черкасов, А. А.: Оккупация Одессы. Год 1941, Очерки — 1-е. — Одесса: — 270 с ил. с. — (Большая литературно-художественная серия «Вся Одесса» Выпуск 18), 2007, ISBN 966-344-144-5.
  4. ^ en United States Holocaust Memorial Museum: Holocaust History - Odessa, http://www.ushmm.org/wlc/en/index.php?ModuleId=10005476 , accesat:21.02.2012
  5. ^ „Raportul final al Comisiei internaționale de cercetare a Holocaustului în România” (PDF). United States Holocaust Memorial Museum. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  6. ^ „Bogdanovka” (PDF). Yad Vashem. 
  7. ^ en United States Holocaust Memorial Museum: Holocaust History - Odessa, op. cit.
  8. ^ de Kellerhoff, Sven F.: Der vergessene Holocaust, Die Welt, 30.08.2006, http://www.welt.de/print-welt/article148882/Der_vergessene_Holocaust.html , accesat:21.02.2012
  9. ^ en Deletant, Dennis,: Hitler's Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940–1944, pp. 171-3, Basingstoke, Palgrave Macmillan, 2006, ISBN 9781403993410.
  10. ^ en Gilbert, Martin: The Holocaust, pp. 217-218, ed. Holt, Rinehart and Winston, N.-Y., 1986, ISBN 0-8050-0348-7 "On January 12 the deportations from the Slobodka ‘ghetto’ began. Within six weeks, a total of 19,582 Odessa Jews, the majority women, children and old people, had been taken by rail in sealed trucks to Berezovka (...) Within a year and a half, almost none of these 19,582 deportees were alive". Gilbert, op. cit. p. 289

Developed by StudentB