Phillip D. Cagan[*][[Phillip D. Cagan (economist american)|]] Harry Markowitz Lester G. Telser[*][[Lester G. Telser (economist american)|]] David I. Meiselman[*][[David I. Meiselman (economist american)|]] Neil Wallace[*][[Neil Wallace (economist american)|]] Miguel Sidrauski[*][[Miguel Sidrauski (economist argentinian)|]] Edgar L. Feige[*][[Edgar L. Feige (economist)|]] Michael R. Darby[*][[Michael R. Darby (economist (University of California-Los Angeles (UCLA); National Bureau of Economic Research (NBER)))|]] Edi Karni[*][[Edi Karni (economist (Johns Hopkins University))|]] Michael Bordo[*][[Michael Bordo (economist american)|]] ...încă 4
Milton Friedman a adus nenumărate contribuții la dezvoltarea microeconomiei și a macroeconomiei precum și la dezvoltarea teoriile cu privire la economia de piață și la minimalizarea rolului statului în coordonarea economiei. Întreaga sa activitate a fost cel mai bine descrisă chiar de Milton Friedman în persoană prin următoarele cuvinte[25]:
„Aș vrea ca lumea să își amintească de mine ca de un prieten al libertății. Dacă analizezi istoria, vezi că, oriunde există creștere economică și unde capitalismul înflorește, oamenii trăiesc mai mult și mai bine”
—Milton Friedman
Provocările lui Friedman la adresa a ceea ce a numit mai târziu teorie „keynesiană naivă”[26] au început în anii 1950 cu reintrepretarea funcției consumului(d). În anii 1960, a devenit principalul oponent al politicilor guvernamentale keynesiene[27] și și-a descris abordarea drept utilizare a „limbajului și aparatului keynesian”, dar respingere a concluziilor sale „inițiale”.[28] A teoretizat că există o rată „naturală” a șomajului și a susținut că nivelul de angajare ce întrece această rată va duce la accelerarea inflației.[29] A afirmat că Curba Phillips este, până la urmă, verticală la „rată naturală” și a prezis ceea ce va ajunge cunoscut drept stagflație.[30] Friedman a promovat un punct de vedere macroeconomic alternativ cunoscut ca „monetarism(d)” și a susținut că o expansiune ușoară și constantă a masei monetare este o politică convenabilă.[31] Ideile sale în ce privește politica monetară, impozitele, privatizarea și dereglementarea au influențat politica guvernului, mai ales în anii 1980. Teoria sa monetară(d) a influențat răspunsul Sistemului Federal de Rezerve la criza financiară mondială din 2007-2008(d).[32]
Printre lucrările lui Milton Friedman sunt monografii, cărți, articole științifice, articole de ziar, articole în reviste, programe de televiziune și prelegeri, acoperind o gamă largă de subiecte economice și chestiuni ce țin de politica publică.[37] Cărțile și eseele sale au influență globală, inclusiv în statele foste comuniste.[38][39][40][41] Un sondaj l-a clasat pe Friedman pe locul doi după John Maynard Keynes în rândul celor mai populari economiști,[42] iar The Economist l-a descris drept „cel mai influent economist din a doua jumătate a secolului 20 ...”.[43]
^Între economiști, rata „naturală” a fost din ce în ce mai mult înlocuită cu NAIRU(d) al lui James Tobin, rata non-accelerată de inflație a șomajului, despre care se consideră că are mai puține conotații normative.
^Câștigătorul Premiului Nobel Paul Krugman a afirmat că „În 1968, la una dintre realizările intelectuale decisive ale economiei postbelice, Friedman nu numai că a arătat de ce compromisul din ideea curbei Phillips este greșit; de asemenea, a prezis apariția combinației dintre inflație și rata ridicată a șomajului ... numită ‘stagflație.” Paul Krugman, Peddling Prosperity: Economic Sense and Nonsense in an Age of Diminished Expectations (1995) p. 43 online
^Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite bestofbothworlds
^Edward Nelson, "Friedman’s Monetary Economics in Practice," Finance and Economics Discussion Series, Divisions of Research & Statistics and Monetary Affairs, Federal Reserve Board, 13 aprilie 2011. Nelson a afirmat: „în aspectele mai importante, per total răspunsul financiar și monetar la criză poate fi văzut drept teoria economică monetară a lui Friedman în practică.” și „recomandările lui Friedman în ce privește răspunsul la o criză financiară s-au pus în acord cu măsurile politicii monetare și financiare luate în 2007.” Nelson, "Review," în Journal of Economic Literature (decembrie 2012) 50#4 pp. 1106–09