Omofon

În lingvistică, se numesc omofone (din elementele grecești ὁμο- (h)omo- „același” și φωνή phone „sunet”, „voce”; grafie alternativă: homofone) cuvintele care se pronunță la fel. Într-un sens mai larg se numesc tot omofone și alte elemente de limbă care se pronunță identic: sunete, secvențe de sunete, silabe, grupuri de cuvinte etc. Noțiunea se folosește mai ales atunci cînd elementele de limbă vizate se scriu diferit sau cînd nu ne interesează decît forma lor sonoră, ca de exemplu în cazul limbilor care nu au un sistem de scriere. Dacă în plus și scrierea este identică, atunci avem de a face cu omonime. O definiție alternativă a noțiunii impune condiția suplimentară ca omofonele să se scrie diferit.

Omofonele apar uneori în calambururi (exemplu: „Banul este un nume rar”) sau în exerciții de dicție (exemplu: „Stanca stă-n castan ca Stan”). Pe de altă parte, omofonia (exactă sau aproximativă) duce uneori la greșeli de scriere; de exemplu, prinde-ți și prindeți sunt adesea scrise unul în locul celuilalt, iar centru de difuzare a presei apare frecvent scris greșit sub forma centru de difuzarea presei.

Cuvintele care nu sînt omofone, dar care au pronunții suficient de asemănătoare încît să fie confundate, precum compliment și complement, se numesc paronime.