Back Suurstof Afrikaans Sauerstoff ALS ኦክሲጅን Amharic Oxicheno AN Æðmlyft ANG ऑक्सीजन ANP أكسجين Arabic ؤكسيجين ARY اوكسيجين ARZ অম্লজান Assamese

Oxigen

O

Azot ← O → Fluor
—
 

8		 0
  
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
0
S
Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr O, 0, 8
Serie chimică nemetale
Grupă, Perioadă, Bloc VI A sau 16, 2, p
Densitate ‎1,42897 kg/m³
Culoare incolor, transparent
Număr CAS
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 15,9994 u.a.m u
Rază atomică 60 (48) pm pm
Rază de covalență 0,72 A
Rază van der Waals 69 pm
Configurație electronică [He] 2s2 2p4
Electroni pe nivelul de energie 2, 6
Număr de oxidare -2, -1
Oxid neutru
Structură cristalină cubică
Proprietăți fizice
Fază ordinară gaz paramagnetic
Punct de topire -218,79°C ; 54,36 K
Punct de fierbere -182.96°C ; 90,19 K
Energie de fuziune 0,22259 kJ/mol
Energie de evaporare 3,4099 kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar 17,36×10-3 m³/kmol
Presiune de vapori —
Viteza sunetului 317,5 m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 3,44
Capacitate termică masică 920 J/(kg·K)
Conductivitate electrică — S/m
Conductivitate termică 0,02674 W/(m·K)
Prima energie de ionizare 1313,9 kJ/mol
A 2-a energie de ionizare 3388,3 kJ/mol
A 3-a energie de ionizare 5300,5 kJ/mol
A 4-a energie de ionizare 7469,2 kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD
MeV
140sintetic1,17677 minβ+1,7214N
150sintetic2,0357 minβ+1,7215N
16099,762 %stabil cu 8 neutroni
1700,038 %stabil cu 9 neutroni
1800,2%stabil cu 10 neutroni
190sintetic26,91 sβ-4,82119F
200sintetic13,51 sβ-3,81420F
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică text Consultați documentația formatului
Strălucire alb-albastră de la un tub de oxigen.

Oxigenul este un element chimic cu simbolul O și numărul atomic 8. Face parte din grupa calcogenilor și este un element nemetalic foarte reactiv și un agent oxidant care formează foarte ușor compuși (în special oxizi) cu majoritatea elementelor.[1] După abundență, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu.[2] În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, un compus diatomic, incolor, inodor și insipid, cu formula O
2.

Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi proteinele, acizii nucleici, carbohidrații, și grăsimile, conțin oxigen, la fel ca și cei mai importanți compuși organici, care fac parte din cochiliile, dinții și oasele animalelor. Majoritatea masei organismelor vii o reprezintă oxigenul deoarece face parte din apă, principala componentă a formelor de viață (spre exemplu, aproape 2/3 din masa corpului uman). Oxigenul elementar e produs de cianobacterii, alge și plante, fiind folosit în respirația celulară în toate formele complexe de viață. Oxigenul e toxic pentru organismele anaerobe obligate, care erau forma dominantă de viață timpurie pe Pământ până când O
2-ul a început să se acumuleze în atmosferă. O
2-ul liber elementar a început să se adune în atmosferă acum circa 2,5 miliarde de ani, la aproximativ un miliard de ani de la prima apariție a acestor organisme.[3][4] Dioxigenul constituie 20,8% din volumul de aer.[5] Oxigenul este cel mai abundent element după masă în scoarța Pământului, făcând parte din compuși de oxizi ca dioxidul de siliciu, reprezentând aproape jumătate din masa scoarței terestre.[6]

Oxigenul reprezintă o parte importantă din atmosferă, și e necesar la susținerea majorității vieții terestre, fiind folosit în respirație. Totuși, e prea reactiv chimic pentru a rămâne un element liber în atmosfera Pământului fără a ne fi reaprovizionat continuu de fotosinteza din plante, care folosesc energia luminii Soarelui pentru a produce oxigen elementar din apă.[7] Altă formă (alotrop) a oxigenului, ozonul (O
3), absoarbe radiațiile UVB și, consecvent, stratul de ozon de la mare altitudine ajută la protejarea biosferei de radiațiile ultraviolete,[8] dar e un poluant lângă suprafață unde este un produs secundar al smogului.[9] La altitudini chiar mai mari, oxigenul atomic are o prezență ridicată și e o cauză pentru eroziunea rachetelor spațiale.[10] Oxigenul e produs industrial prin distilația fracțională a aerului lichefiat, folosirea zeoliților cu adsorbția la presiune variabilă pentru a concentra oxigenul din aer, electroliza apei și alte metode. Întrebuințările oxigenului elementar includ producția oțelului,[11] plasticului și textilelor, lipirea, sudarea și tăierea oțelurilor și altor metale, propulsoare de rachete, terapia cu oxigen și sisteme de susținere a vieții în aeronave, submarine, zborul spațial și scufundare.[12]

Oxigenul a fost descoperit independent de Carl Wilhelm Scheele, în Uppsala, în anul 1773 sau mai devreme, și de Joseph Priestley în Wiltshire, în anul 1774, dar lui Priestley i se acordă mereu prioritate deoarece munca sa a fost publicată prima. Numele oxigen a fost inventat în 1777 de către Antoine Lavoisier,[13] ale cărui experimente cu oxigenul au contribuit la discreditarea - atunci populară - teoriei flogisticului a combustiei și coroziunii.[14]

Numele lui derivă de la rădăcinile greci ὀξύς oxys, „acid”, literal „ascuțit”, referindu-se la gustul acru al acizilor, și -γενής -genes, „producător”, literal „născător”, deoarece la vremea denumirii, se credea, greșit, că toți acizii aveau nevoie de oxigen în compoziția lor.[15]

  1. ^ „WebElements: the periodic table on the web – Oxygen: electronegativities”. WebElements.com. Accesat în . 
  2. ^ Emsley 2001, p.297
  3. ^ „NASA Research Indicates Oxygen on Earth 2.5 Billion Years ago” (Press release). NASA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Zimmer, Carl (). „Earth's Oxygen: A Mystery Easy to Take for Granted”. New York Times. Accesat în . 
  5. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite ECE500
  6. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite lanl
  7. ^ Homogeneous Catalysis with Metal Complexes: Fundamentals and Applications, de Gheorghe Duca, pagina 20
  8. ^ The World of Chemistry: Essentials: Essentials, de Melvin D. Joesten,John L. Hogg,Mary E. Castellion, pagina 146
  9. ^ Mid-Atlantic States: state of the environment, 1997 : a cleaner, safer and ..., de United States. Environmental Protection Agency. Region III., Cuprins
  10. ^ „Atomic oxygen erosion”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ „Periodic Table - Oxygen”. rsc.org.  Text "http://www.rsc.org/periodic-table/element/8/oxygen " ignorat (ajutor);
  12. ^ „Uses of Oxygen”. usesof.net.  Text "http://www.usesof.net/uses-of-oxygen.html " ignorat (ajutor);
  13. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite mellor
  14. ^ „The Chemical Revolution of Antoine-Laurent Lavoisier”. acs.org.  Text "http://www.acs.org/content/acs/en/education/whatischemistry/landmarks/lavoisier.html " ignorat (ajutor);
  15. ^ Oxygen and Living Processes: An Interdisciplinary Approach, editat de D.L. Gilbert, pagina 15

Developed by StudentB