Back Ureueng Filastin ACE Palestyne Afrikaans Palestins AN فلسطينيون Arabic فلسطينيين ARZ Pueblu palestín AST Fələstinlilər Azerbaijani فیلیسطین‌لی AZB Wang Paléstina BAN Палесцінцы Byelorussian

Palestinieni

Palestinieni
al-Filasṭīniyyūn
فلسطينيون

Palestinieni notabili
Populație totală
~ 12.37 milioane[1]
Regiuni cu populație semnificativă
 Autoritatea Națională Palestiniană4.750.000[2][3][a 1]
 – Cisiordania2.930.000 (din care 792.081 sunt refugiați înregistrați (2016))[4][5][6]
 – Fâșia Gaza1.880.000 (din care 1.311.920 sunt refugiați înregistrați (2016))[4][2][5]
 Iordania2.144.233 (doar refugiați înregistrați (2016))[4]–3.240.000 (2009)[7]
 Israel1.750.000[8][9] (60% se identifică palestinieni (2012))[10]
 Siria560.000 (doar refugiați înregistrați (2016))[4]
 Chile500.000[11]
 Liban174.000 (recensământul din 2017)[12]-458.369 (refugiați înregistrați (2016))[4]
 Arabia Saudită400.000[13]
 Qatar295.000[13]
 Statele Unite255.000[14]
 Emiratele Arabe Unite91.000[13]
 Germania80.000[15]
 Kuweit80.000[16]
 Egipt70.000[13]
 El Salvador70.000[17]
 Brazilia59.000[18]
 Libia59.000[13]
 Irak57.000[19]
 Canada50.975[20]
 Yemen29.000[13]
 Honduras27.000–200.000[21][13]
 Regatul Unit20.000[15]
 Peru15.000
 Mexic13.000[13]
 Columbia12.000[13]
 Pakistan10.500
 Olanda9.000
 Australia7.000 (estimare aproximativă)[22][23]
 Suedia7.000[24]
 Algeria4.030[25]
Limbi vorbite
Palestina și Israel:
arabă palestiniană, ebraică, engleză
Diaspora:
Alte variante ale arabei, limbile țărilor din diaspora palestiniană
Religii
Majoritatea: islam sunit
Minorități: creștinism, samaritanism,[26][27] druzism, șiism, musulmani fără denominație[28]
Grupuri înrudite sau legate cultural
Alți levantini, alte popoare semite, evrei (așkenazi, mizrahi, sefarzi), asirieni, samariteni, alți arabi, alți mediteraneeni.[29]
#Nu s-au adunat cei 910.264 plecați peste hotare înregistrați în recensământul din 2011, deoarece se presupune că au fost deja enumerați în datele oficiale din țările unde au reședința permanentă.
  1. Limba română este numită drept „moldovenească” de către autoritățile moldovenești (până în 2013)[30] și transnistreni.
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Acest articol conține text în limba arabă, scris de la dreapta la stânga. Fără suport de afișare corespunzător, se pot vedea litere arabe scrise de la stânga la dreapta sau de altă natură în locul caracterelor arabe.

Poporul palestinian (în arabă الشعب الفلسطيني, ash-sha‘b al-Filasṭīnī), cunoscut și sub numele de palestinieni (în arabă الفلسطينيون, al-Filasṭīniyyūn, {în ebraică: פָלַסְטִינִים) sau arabi palestinieni (în arabă العربي الفلسطيني, al-'arabi il-filastini), este un grup etno-național[31][32][33][34][35][36][37] alcătuit din descendenții actuali ai arabilor care s-au stabilit în Palestina între secolele al VII-lea - al XX-lea, precum și ai locuitorilor din Palestina de-a lungul secolelor, inclusiv o parte din evrei, samariteni și greci, care s-au creștinat, s-au arabizat și în mare parte au trecut la islam, devenind arabi din punct de vedere cultural și lingvistic.[38][39][40][41][42][43][44][45] Circa jumătate din populația palestiniană de pe glob continuă să locuiască în Palestina istorică, regiune care cuprinde Cisiordania, Fâșia Gaza și Israel.[46] În toată această regiune, în anul 2005, palestinienii constituiau 49% din totalul locuitorilor,[47] cuprinzând întreaga populație a Fâșiei Gaza (1.865 milioane),[48] majoritatea populației din Cisiordania (aproximativ 2.785.000) și 20,8% din populația Israelului - inclusiv palestinienii din Ierusalim - cu cetățenie israeliană.[49][50] Mulți sunt refugiați sau strămutați intern, inclusiv peste un milion în Fâșia Gaza,[51] circa 750.000 în Cisiordania[52] și circa 250.000 în Israel. Din populația palestiniană care trăiește în străinătate, cunoscută ca diaspora palestiniană, mai mult de jumătate este apatridă, fiind lipsită de cetățenia oricărei țări.[53] Între 2,1 și 3,24 milioane de palestinieni din diaspora trăiesc în Iordania vecină,[54][55] peste 1 milion în Siria și Liban și circa 750.000 în Arabia Saudită, în timp ce cei 500.000 de palestinieni din Chile reprezintă cea mai mare concentrare din afara Orientului Mijlociu.

În 1919, palestinienii musulmani și creștini constituiau 90% din populația Palestinei Autorității Mandatare Britanice.[56][57] Opoziția față de mandat și față de imigrarea evreiască a stimulat consolidarea unei identități naționale unificate, anterior fragmentată de diferențe regionale, religioase, familiale sau de clasă.[58][59] Istoria unei identități naționale palestiniene distincte este un subiect disputat printre cercetători.[60][61] Istoricul în drept Assaf Likhovski consideră că opinia predominantă este că identitatea palestiniană a apărut în primele decenii ale secolului al XX-lea,[60] când o dorință embrionară de autoguvernare a prins rădăcini printre palestinieni în fața temerii generalizate că sionismul va duce la apariția unui stat evreu și la deposedarea majorității arabe. Primele semne ale acestui fenomen s-au cristalizat la majoritatea editorilor, creștini sau musulmani, ai ziarelor locale.[62] Denumirea de „palestinian” a fost folosită în mod limitat și anterior, până la Primul Război Mondial, de arabii palestinieni cu referire la conceptul naționalist al unui popor palestinian.[42][43] După crearea statului Israel, exodul din 1948 și mai ales după exodul din 1967, termenul a ajuns să semnifice nu doar un loc de origine, dar și un sentiment al unui trecut și prezent comun împărtășit sub forma aspirației spre unui stat arab palestinian.[42] Identitatea palestiniană modernă își reclamă, în mod selectiv și în diverse interpretări, moștenirea tuturor epocilor, din vremurile biblice și până în perioada otomană.[63]

Fondată în 1964, Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) este o organizație-umbrelă pentru diverse grupări care reprezintă poporul palestinian în fața organismelor statale internaționale.[64] Autoritatea Națională Palestiniană, înființată oficial în 1994 ca rezultat al Acordurilor de la Oslo, este un corp administrativ interimar responsabil nominal cu guvernarea în majoritatea centrelor populate palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza.[65] Din anul 2007 puterea în Fâșia Gaza a fost preluată de mișcarea islamistă-teroristă palestiniană Hamas, care s-a bucurat de un puternic suport popular și care, aspirând spre un stat islamic, se opune total păcii cu Israelul și sfidează de atunci regimul de la Ramallah al Autorității Naționale Palestiniene, dominat de organizația naționalistă Fatah. Din 1978, Națiunile Unite celebrează anual o Zi Internațională de Solidaritate cu Poporul Palestinian. Istoricul britanic anti-israelian Perry Anderson estimează că jumătate din palestinienii care trăiesc în „teritorii palestiniene ocupate” sunt refugiați și că au suferit împreună, la cursul și prețurile din 2008–09, pierderi de bunuri însumând aproximativ 300 de miliarde de dolari în urma „confiscărilor israeliene”.[66]

  1. ^ 'Palestinian population to exceed Jewish population by 2020,' Arhivat în , la Wayback Machine., Ma'an News Agency, 1 ianuarie 2016
  2. ^ a b 'PCBS: The Palestinians at the end of 2015,' Arhivat în , la Wayback Machine. 30 decembrie 2015
  3. ^ „Palestinian Central Bureau of Statistics”. Palestinian Central Bureau of Statistics. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ a b c d e „UNRWA in figures 2016” (PDF). 
  5. ^ a b 'PCBS reports Palestinian population growth to 4.81 million,' Arhivat în , la Wayback Machine., Ma'an News Agency, 11 iulie 2016.
  6. ^ [https://web.archive.org/web/20140506164505/https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/we.html Arhivat în , la Wayback Machine. The World Factbook], CIA, iulie 2015.
  7. ^ „Palestinian Central Bureau of Statistics (PCBS) Press Release” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  8. ^ Luke Baker, 'Population parity in historic Palestine raises hard questions for Israel,' Reuters, 10 septembrie 2015.
  9. ^ „65th Independence Day - More than 8 Million Residents in the State of Israel” (PDF). Biroul Central de Statistică Israelian. . Accesat în . 
  10. ^ Arlosoroff, Meirav (). „60% מערביי ישראל מגדירים עצמם פלסטינים” [60% of Israeli Arabs define themselves as Palestinians]. TheMarker. Accesat în . 
  11. ^ „La Ventana – Littin: "Quiero que esta película sea una contribución a la paz"”. Laventana.casa.cult.cu. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ [1]
  13. ^ a b c d e f g h i „The Arab, Palestinian people group is reported in 25 countries”. Joshua Project. Accesat în . 
  14. ^ „American FactFinder”. Factfinder.census.gov. Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ a b „The Palestinian Diaspora in Europe”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ „Palestinians Open Kuwaiti Embassy”. Al Monitor. . Accesat în . 
  17. ^ „Tim's El Salvador Blog”. 
  18. ^ „test0.com”. Arhivat din original la . 
  19. ^ „Archived copy”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ „Ethnic Origin (247), Single and Multiple Ethnic Origin Responses (3) and Sex (3) for the Population of Canada, Provinces, Territories, Census Metropolitan Areas and Census Agg.”. 2.statcan.ca. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ Jorge Alberto Amaya, Los Árabes y Palestinos en Honduras: su establecimiento e impacto en la sociedad hondureña contemporánea:1900–2009 Arhivat în , la Wayback Machine. 23 iulie 2015.'En suma, los árabes y palestinos, arribados al país a finales del siglo XIX, dominan hoy en día la economía del país, y cada vez están emergiendo como actores importantes de la clase política hondureña y forman, después de Chile, la mayor concentración de descendientes de palestinos en América Latina, con entre 150,000 y 200,000 personas.'
  22. ^ „Archived copy” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  23. ^ „AUSTRALIANS' ANCESTRIES” (PDF). 
  24. ^ Miguel Benito. „Palestinier”. Arhivat din original la . 
  25. ^ „2013 UNHCR country operations profile - Algeria”. Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. . Accesat în . 
  26. ^ Mor, M., Reiterer, F. V., & Winkler, W. (2010). Samaritans: Past and present: Current studies. Berlin: De Gruyter. p. 217.
  27. ^ Miller, Elhanan (). „Clinging to ancient traditions, the last Samaritans keep the faith”. The Times of Israel. Accesat în . 
  28. ^ Chapter 1: Religious Affiliation retrieved 4 septembrie 2013
  29. ^ Cruciani, F; et al. (). „Tracing Past Human Male Movements in Northern/Eastern Africa and Western Eurasia: New Clues from Y-Chromosomal Haplogroups E-M78 and J-M12”. Molecular Biology and Evolution. 24 (6): 1300–1311. doi:10.1093/molbev/msm049. PMID 17351267.  Also see Supplementary Data Arhivat în , la Archive.is
  30. ^ Textul Declarației de Independență prevalează în raport cu textul Constituției (Sesizările nr. 8b/2013 și 41b/2013) Curtea Constituțională a Republicii Moldova. Accesat la 5 decembrie 2013.
  31. ^ Tamara Cofman Wittes, How Israelis and Palestinians Negotiate: A Cross-cultural Analysis, US Institute of Peace Press, 2005 p.5.
  32. ^ Hassan Jabareen, 'The Future of Arab Citizenship in Israel:Jewish-Zionist Time in as Place with No Palestinian memory', in Daniel Levy, Yfaat Weiss (eds.), Challenging Ethnic Citizenship: German and Israeli Perspectives on Immigration, Berghahn Books, 2002 p.214.
  33. ^ Mir Zohair Hussain, Stephan Shumock, 'Ethnonationalism: A Concise Overview’, in Santosh C. Saha,Perspectives on Contemporary Ethnic Conflict: Primal Violence Or the Politics of Conviction, Lexington Books 2006 pp.269ff p.284 :’The Palestinians...are an ethnic minority in their country of residence.’
  34. ^ Riad Nasser, Palestinian Identity in Jordan and Israel: The Necessary “Others” in the Making of a Nation, Routledge 2013:’What is noteworthy here is the use of a general category ‘Arabs,’ instead of a more specific one of “Palestinians.” By turning to a general category, the particularity of Palestinians, among other ethnic and national groups, is erased and in its place Jordanian identity is implanted.'
  35. ^ Oded Haklai, Palestinian Ethnonationalism in Israel, University of Pennsylvania Press 2011 pp.112-145.
  36. ^ „Acculturation, religious identity, and psychological well-being among Palestinians in Israel”. International Journal of Intercultural Relations. 33: 325–331. . doi:10.1016/j.ijintrel.2009.05.006. 
  37. ^ Moilanen-Miller, Heather. „The Construction of Identity through Tradition: Palestinians in the Detroit Metro Area”. International Journal of Interdisciplinary Social Science: 143–150. Arhivat din original la . Accesat în . 
  38. ^ Dowty, Alan (). Israel/Palestine. London, UK: Polity. p. 221. ISBN 978-0-7456-4243-7. Palestinians are the descendants of all the indigenous peoples who lived in Palestine over the centuries; since the seventh century, they have been predominantly Muslim in religion and almost completely Arab in language and culture. 
  39. ^ 'Palestinians are an indigenous people who either live in, or originate from, historical Palestine... Although the Muslims guaranteed security and allowed religious freedom to all inhabitants of the region, the majority converted to Islam and adopted Arab culture.' Bassam Abu-Libdeh, Peter D. Turnpenny, and Ahmed Teebi, ‘Genetic Disease in Palestine and Palestinians’, in Dhavendra Kuma (ed.) Genomics and Health in the Developing World, OUP 2012 pp.700-711, p.700.
  40. ^ David Ben-Gurion and Yitzhak Ben-Zvi claimed that the population at the time of the Arab conquest was mainly Christian, of Jewish origins, which underwent conversion to avoid a tax burden, basing their argument on 'the fact that at the time of the Arab conquest, the population of Palestine was mainly Christian, and that during the Crusaders’ conquest some four hundred years later, it was mainly Muslim. As neither the Byzantines nor the Muslims carried out any large-scale population resettlement projects, the Christians were the offspring of the Jewish and Samaritan farmers who converted to Christianity in the Byzantine period; while the Muslim fellaheen in Palestine in modern times are descendants of those Christians who were the descendants of Jews, and had turned to Islam before the Crusaders’ conquest.’ Moshe Gil, A History of Palestine, 634-1099 Cambridge University Press, (1983) 1997 pp.222-3
  41. ^ 'The process of Arabization and Islamization was gaining momentum there. It was one of the mainstays of Umayyad power and was important in their struggle against both Iraq and the Arabian Peninsula.... Conversions arising from convenience as well as conviction then increased. These conversions to Islam, together with a steady tribal inflow from the desert, changed the religious character of Palestine's inhabitants. The predominantly Christian population gradually became predominantly Muslim and Arabic-speaking. At the same time, during the early years of Muslim control of the city, a small permanent Jewish population returned to Jerusalem after a 500-year absence.' Encyclopædia Britannica, Palestine,'From the Arab Conquest to 1900,'.
  42. ^ a b c „Palestine”. Encyclopædia Britannica. . Accesat în . The Arabs of Palestine began widely using the term Palestinian starting in the pre–World War I period to indicate the nationalist concept of a Palestinian people. But after 1948—and even more so after 1967—for Palestinians themselves the term came to signify not only a place of origin but also, more importantly, a sense of a shared past and future in the form of a Palestinian state. 
  43. ^ a b Bernard Lewis (). Semites and Anti-Semites, An Inquiry into Conflict and Prejudice. W.W. Norton and Company. p. 169. ISBN 0-393-31839-7. 
  44. ^ 'While population transfers were effected in the Assyrian, Babylonian and Persian periods, most of the indigenous population remained in place. Moreover, after Jerusalem was destroyed in AD 70 the population by and large remained in situ, and did so again after Bar Kochba's revolt in AD 135. When the vast majority of the population became Christian during the Byzantine period, no vast number were driven out, and similarly in the seventh century, when the vast majority became Muslim, few were driven from the land. Palestine has been multi-cultural and multi ethnic from the beginning, as one can read between the lines even in the biblical narrative. Ironically, many Palestinian Jews became Christians, and in turn Muslims. Many of the forebears of Palestinian Arab refugees may well have been Jewish. Michael Prior,Zionism and the State of Israel: A Moral Inquiry, Psychology Press 1999 p.201
  45. ^ 'the word 'Arab' needs to be used with care. It is applicable to the Bedouin and to a section of the urban and effendi classes; it is inappropriate as a description of the rural mass of the population, the fellaheen. The whole population spoke Arabic, usually corrupted by dialects bearing traces of words of other origin, but it was only the Bedouin who habitually thought of themselves as Arabs. Western travelers from the sixteenth century onwards make the same distinction, and the word 'Arab' almost always refers to them exclusively ... Gradually it was realized that there remained a substantial stratum of the pre-Israelite peasantry, and that the oldest element among the peasants were not 'Arabs' in the sense of having entered the country with or after the conquerors of the seventh century, had been there already when the Arabs came.' James Parkes, Whose Land? A History of the Peoples of Palestine,(1949) rev.ed. Penguin, 1970 pp.209-210.
  46. ^ Melvin Ember; Carol R. Ember; Ian A. Skoggard (). Encyclopedia of Diasporas: Immigrant and Refugee Cultures Around the World. Springer. pp. 234–. ISBN 978-0-306-48321-9. Accesat în . 
  47. ^ „What is the True Demographic Picture in the West Bank and Gaza? – A Presentation and a Critique”. Jerusalem Center for Public Affairs. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  48. ^ Mohammad Othman, 'Gaza's population balloons,', Al-Monitor, 17 aprilie 2014.
  49. ^ 'Latest Population Statistics for Israel,' Arhivat în , la Wayback Machine., Jewish Virtual Library, mai 2016.
  50. ^ Alan Dowty, Critical issues in Israeli society, Greenwood (2004), p. 110
  51. ^ „Where We Work - Gaza Strip”. UNRWA. . Accesat în . 
  52. ^ „Where We Work - West Bank”. UNRWA. . Accesat în . 
  53. ^ Arzt, Donna E. (). Refugees into Citizens – Palestinians and the end of the Arab-Israeli conflict. Council on Foreign Relations. p. 74. ISBN 0-87609-194-X. 
  54. ^ „Jordan - UNRWA”. 
  55. ^ „Palestinians at the end of 2012” (PDF). Biroul Central de Statistică Palestinian. . Accesat în . 
  56. ^ Kathleen Christison, Perceptions of Palestine: Their Influence on U.S. Middle East Policy, University of California Press, 2001 p.32.
  57. ^ Alfred J. Andrea, James H. Overfield, The Human Record: Sources of Global History, Volume II: Since 1500, Cengage Learning, 2011 7th.ed. op,437.
  58. ^ Rashid Khalidi,pp.24-26
  59. ^ Paul Scham, Walid Salem, Benjamin Pogrund (eds.),Shared Histories: A Palestinian-Israeli Dialogue, Left Coast Press, 2005 pp.69-73.
  60. ^ a b Likhovski, Assaf (). Law and identity in mandate Palestine. The University of North Carolina Press. p. 174. ISBN 978-0-8078-3017-8. 
  61. ^ Gelvin, James L. (). The Israel-Palestine Conflict: One Hundred Years of War. Cambridge University Press. p. 93. ISBN 978-1-107-47077-4. Palestinian nationalism emerged during the interwar period in response to Zionist immigration and settlement. The fact that Palestinian nationalism developed later than Zionism and indeed in response to it does not in any way diminish the legitimacy of Palestinian nationalism or make it less valid than Zionism. All nationalisms arise in opposition to some "other". Why else would there be the need to specify who you are? And all nationalisms are defined by what they oppose. As we have seen, Zionism itself arose in reaction to anti-Semitic and exclusionary nationalist movements in Europe. It would be perverse to judge Zionism as somehow less valid than European anti-Semitism or those nationalisms... Furthermore, Zionism itself was also defined by its opposition to the indigenous Palestinian inhabitants of the region. Both the "conquest of land" and the "conquest of labor" slogans that became central to the dominant strain of Zionism in the Yishuv originated as a result of the Zionist confrontation with the Palestinian "other". 
  62. ^ Rashid Khalidi, Palestinian Identity, pp.117ff, p.142.
  63. ^ Rashid Khalidi, Palestinian Identity: The Construction of Modern National Consciousness, New York: Columbia University Press, 2010, p. 18.
  64. ^ „Who Represents the Palestinians Officially Before the World Community?”. Institute for Middle East Understanding. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  65. ^ „Palestinian Authority definition”. TheFreeDictionary.com. Accesat în . 
  66. ^ Perry Anderson, 'The House of Zion', New Left Review 96, noiembrie–decembrie 2015 pp. 5-37, p.31 n.55, citing Rex Brynen and Roula E-Rifai (eds.), Compensation to Palestinian Refugees and the Search for Palestinian-Israeli Peace, London 2013, pp.10,132–69.


Eroare la citare: Există etichete <ref> pentru un grup numit „a”, dar nu și o etichetă <references group="a"/>

Developed by StudentB