Regatul Italiei medievale

Eroare Lua în Modul:InfoboxFormerCountry la linia 703: attempt to call method '?' (a boolean value) Regatul Italiei (în limba latină: Regnum Italiæ sau Regnum Italicum) a fost o entitate politică aflată sub controlul dinastiei Carolingiene din statul francilor, după prăbușirea Regatului longobard în 774, după asediul Paviei. Formațiunea statală a fost în cele din urmă încorporată Sfântului Imperiu Roman în 962.

Regatul constituit de către longobarzi s-a dovedit a fi mai stabil decât cel al ostrogoților, predecesorul său în Italia, însă în 774, sub pretextul apărării papalității, francii conduși de Carol cel Mare au cucerit regatul longobard. Francii au menținut teritoriul italo-longobard separat de al lor propriu, însă acesta a participat la toate separările, divizările, războaiele civile și crizele de succesiune din Imperiul Carolingian, din care a făcut parte, până când, din secolul al IX-lea, Regatul Italiei a fost un stat independent, deși extrem de descentralizat.

În anul 951 tronul Italiei a fost revendicat de regele Otto I cel Mare al Imperiului Romano-German. Uniunea personală a celor două tronuri și încoronarea lui Otto ca împărat în Bazilica Sfântul Petru din Roma din 962 a format baza Sfântului Imperiu Roman. Guvernământul central din Italia a dispărut rapid în secolele următoare, însă ideea de regat al Italiei a continuat. Până în timpul Renașterii, nu mai era decât o ficțiune, însă a durat in titulo până la disoluția Imperiului în 1806, atunci când Napoleon Bonaparte a întemeiat propriul său regat al Italiei, fără vreo legătură cu cel din evul mediu.