Solubilitate

Solubilitatea indică gradul în care o substanță pură se poate dizolva într-un dizolvant, alcătuind o soluție omogenă unde repartizarea atomilor, moleculelor și ionilor este uniformă. Pentru lichide parțial miscibile reciproc, care formează o soluție eterogenă cu cel puțin 2 faze lichide (lichid multifazic) solubilitatea se denumește miscibilitate. Dizolvantul în modul cel mai frecvent este un lichid, dar sunt și unele excepții când unii dizolvanți sunt:

1. solide ca în cazul aliajelor, sticlei, ceramicii, semiconductoare sau
2. gaze ce dizolvă solide sau lichide, de obicei la temperaturi și presiuni înalte ca de exemplu silicea în vapori de apă în anumite procese geochimice^[1].

În funcție de cantitatea de substanță dizolvată, soluțiile se clasifică în:

• soluții saturate: care conțin cantitatea maximă de substanță dizolvată la o anumită temperatură.
• soluții nesaturate: în care se mai poate dizolva o cantitate de dizolvat până la saturație.

Solubilitatea unei substanțe reprezintă cantitatea maximă din acea substanță care se dizolvă într-o anumită cantitate de solvent, la o anumită temperatură. Concentrația substanței din soluția saturată reprezintă solubilitatea substanței respective.