Yoalteuctin

Stăpânii nopții în Codex Borgia.

În mitologia mesoamericană Yoalteuctin sau Stăpânii nopții reprezintă un grup de nouă zeități care guvernează o anumită noapte. Calendarul mayaș și cel aztec au de asemenea nouă Stăpâni ai nopții, deși numele lor nu sunt cunoscute.[1]

Existența unui ciclu de 9 nopți într-o nesfârșită buclă din calendarele mesoamericane a fost descoperită pentru prima dată în 1904 de savantul american Eduard Seler.

Cei șapte zei sunt:[2]

  • Xiuhtecuhtli (♂), zeul hranei, era personificarea vieții după moarte, căldura focului, lumina în întuneric și mâncarea pe timpul foametei.
  • Tezcatlipoca (♂), un zeu central asociat cu cerul nopții, vânturile din noapte, uraganele, cu obsidianul, nordul, pământul, dușmănia, discordia, autoritatea, divinația, ispita, jaguarul, vrăjitoria, frumusețea, războiul și cu conflictele
  • Piltzintecuhtli (♂), un zeu al răsăritul soarelui, al vindecării și viziunilor, asociat cu Tonatiuh.
  • Cintéotl (⚥), zeul porumbului
  • Mictlantecuhtli (♂), zeul morții.
  • Chalchiuhtlicue (♀), zeița apei, a lacurilor, a râurilor și a curenților maritimi
  • Tlazoltéotl (♀), zeița purificării, a băilor cu aburi, a moașelor și o patroană a preacurvarilor
  • Tepeyóllotl (♂), zeul cutremurelor, munților și al ecourilor
  • Tláloc (♂), zeul ploii și fulgerului, al cutremurelor
  1. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ Adela Fernandez (1998). Panorama Editorial, Zeii pre-hispanici din Mexic. Mexic. pp. 140, 141. ISBN 968-38-0306-7 .

Developed by StudentB